luni, 28 ianuarie 2008

Sindromul Dodo

Zilele astea chiar m-am amuzat. Nici nu mi-am inchipuit cat e de distractiv sa ai blog.

Starea de bine pe care inca o am mi-a amintit de cateva personaje foarte simpatice din Ice Age: Dodo Birds.

Cum erau ele organizate, structurate si cum toate se supuneau fara nici o urma de ratiune unei idei.

Aflate in afara subiectului, nici una din haioasele creaturi nu se intrebau despre ce e vorba cu adevarat. Ceea ce le unea era doar instinctul de card: mac mac mac... de Dodo Birds. Dispuse la sacrificiu neconditionat isi perfectionasera pana si un stil de lupta. De la junior la senior, un intreg card de macaitori ripostau: “Tae Kwon Dodos, attack!” Asta era tot ce puteau face. Cu creierul spalat de doctrina de card, orice efort de a gandi era epuizant.

Teribil de simpatice.

Mai amuzant e ca micutele personaje intruchipeaza tipologia unui grup de oameni. Oameni care traiesc printre noi, dar care se manifesta identic cardului din era glaciara. Incapabili sa vada padurea din cauza copacilor, se limiteaza la suprafata si pierd ce e mai important: esenta. Foarte tehnici, foarte precisi, dezvlota teorii, aplica startegii, urmeza proceduri menite sa faca diferenta intre zero si nimic. Pentru ca la final, tot ce ramane sa fie un macait haotic si primitv.

Un comentariu:

Anonim spunea...

:))) pai Mac-mac!!! :D
..uneori ma simt cam dodo si-mi vine sa-mi iau zboru'